Descriere
Stretching – Hips and Thighs – deschidere, relaxare și eliberare în șolduri și coapse
Stretching – Hips and Thighs este o clasă dedicată flexibilității șoldurilor și coapselor, desfășurată pe saltea, într-un ritm lent, controlat și conștient. Se lucrează prin întinderi profunde și poziții susținute care relaxează zona pelvină, îmbunătățesc mobilitatea și eliberează tensiunea acumulată în partea inferioară a corpului. Ideală pentru toate nivelurile și perfectă pentru echilibru muscular și resetare corporală.
Ce facem la clasă:
Lucrăm prin exerciții statice și dinamice:
•Deschidem șoldurile în poziția fluture cu aplecări controlate în față
•Stretch piriform și gluteal
•Integram torsiuni ale trunchiului, pentru mobilitatea spatelui și a zonei lombare
•Activăm și decompresăm articulațiile șoldurilor prin mișcări de deschidere și apropiere, cu bazinul menținut în contact cu solul
•Alternăm părțile, lucrând bilateral pentru simetrie și echilibru muscular
Beneficiile Stretching – Hips and Thighs:
•Crește flexibilitatea șoldurilor, coapselor și zonei lombare
•Eliberează tensiunea din mușchii fesieri, adductori și piriform
•Îmbunătățește mobilitatea și amplitudinea de mișcare în zona pelvină
•Reduce rigiditatea și disconfortul în partea inferioară a spatelui
•Ajută la prevenirea dezechilibrelor posturale și la detensionarea musculară după antrenamente
•Promovează relaxarea profundă și reconectarea cu propriul corp
Stretching Hips & Thighs este o clasă ideală pentru oricine simte nevoia de spațiu și ușurare în zona șoldurilor – fie după stat prelungit pe scaun, fie după activitate fizică intensă sau pur și simplu ca parte dintr-o rutină de întreținere corporală.